Toleranta

În acest scurt articol voi încerca să arăt legăturile dintre termenii toleranţă, discriminare, minorităţi, implicaţiile sociale şi consecinţele, cu viaţă cotidiană a tinerilor, mai precis a elevilor din şcoala noastră. Pentru o înţelegere mai bună termenilor am căutat explicaţia lor în dicţionar pentru a putea vorbi în cunoştinţă de cauză despre aceştia.

Toleranţă (lat.: tolerare = a suporta) este un termen social, etic şi religios aplicabil unei colectivităţi sau individ, care defineşte respectul libertăţii altuia, al modului său de gândire şi de comportare, precum şi al opiniilor sale de orice natură

Semnificaţii

Toleranţa poate fi înţeleasă în diferite moduri:

• Poate fi adoptată în mod provizoriu sub forma unei concesii, ca manevră tactică.
• Poate reprezenta o acceptanţă sau o permisiune, ca formă a unui dezinteres.
• Adevărata toleranţă, în spirit umanist, înseamnă însă mai mult decât o simplă "suportare" în sensul originar, ea presupune respectul opiniei contrare şi este strâns legată de libertatea persoanei. Prin toleranţă se respectă deciziile altor oameni, grupuri, popoare, religii, alte moduri de gândire şi puncte de vedere, alte stiluri şi moduri de viaţă. Astfel, garantarea necesităţii spiritului de toleranţă depăşeşte cu mult domeniul îngust al politicii.
• Alt punct de vedere spune că toleranţa înseamnă a permite ceva ceea ce ar putea fi suprimat. Acest punct de vedere este adoptat de specialiştii în diferite tehnici persuasive şi în războaie informaţionale.
• Opusă toleranţei este intoleranţa, care poate merge până la fanatism. "Există un singur lucru care nu poate fi tolerat şi anume intoleranţa".

Ce înseamnă discriminarea?

Atât discriminarea directă, cât şi cea indirectă sunt cuprinse în noile regulamente.

Avem de-a face cu discriminare directă atunci când o persoană este tratată mai puţin favorabil decât altă persoană datorită originii sale rasiale sau etnice, religiei sau convingerilor, handicapului, vârstei sau orientării sexuale.
O ofertă de lucru care menţionează „personale cu handicap nu pot aplica” este un exemplu de discriminare directă.

În realitate, însă, discriminarea îmbracă forme mult mai subtile. De aceea este vizată şi discriminarea indirectă. Aceasta se întâmplă atunci când o dispoziţie aparent neutră, un criteriu sau o practică ce ar putea dezavantaja indivizii pe baza originii lor rasiale sau etnice, religiei sau convingerilor, handicapului, vârstei sau orientării sexuale, doar dacă această practică nu este justificată obiectiv printr-un scop legitim.
Un exemplu de discriminare indirectă este să se solicite unei persoane care aplică pentru un post să dea un test într-o anumită limbă, chiar dacă acea limbă nu este necesară pentru acel post. Testul ar putea exclude mai multe persoane care au o altă limbă maternă.

Minoritati

În sociologie şi în teoria votului, o minoritate este un subgrup care formează mai puţin de o jumate din populaţie şi, ca regulă, este depăşită numeric de cel puţin un alt subgrup, nu nepărat din majoritate. Acest termen poate fi utilizat pentru a caracteriza populaţii cu o altă limbă, naţionalitate, religie, cultură, alt stil de viaţă sau orice altă caracteristică a acestor populaţii acceptate ca nişte părţi ale unui grup de referinţă.

O „majoritate”, în termeni socilogici, este un segment de populaţie care depăşeşte din punct de vedere numeric toate celelalte segmente. Termenul de minoritate este în mod ineviatabil asociat cu mişcările politice legate de asimilare, în care grupul minoritar îşi pierde trăsăturile distinctive şi este absorbit în grupul dominant.

În politica unor ţări, o minoritate este un grup etnic care este recunoscut astfel de către legile statului gazdă şi, de aceea, are anumite drepturi care lipsesc altor grupuri. De exemplu, vorbitorii limbilor minoritare recunoscute legal pot avea dreptul la educaţie sau la comunicare cu guvernul central în limba maternă. Exemple de ţări care au prevederi speciale pentru minorităţi sunt Germania, Suedia şi Anglia (care menţine însă conceptul de supranaţiune britanică).

Diferitelor grupuri minoritare nu li se acordă adesea tratament egal. Unele grupuri sunt prea mici în comparaţie cu majoritatea, încât sunt identificate ca parte a celeiaşi naţiuni ca membri ai majorităţii, sau sunt idenificaţi ca o naţiune separată dar sunt ignoraţi de majoritate datorită costurilor sau a altor aspecte. De exeplu, un membru al unui foarte mic grup etnic poate fi forţat să bifeze „alţii” pe o listă de recensământ şi, drept consecinţa, poate primi mai puţine drepturi decât un membru al unui grup mai numeros.

Multe guverne contemporane preferă să aprecieze că cetăţenii pe care-i conduc aparţin aceleiaşi naţionalităţi, decât să îi separe pe criterii etnice. Astfel de exemple sunt Franţa şi Grecia. SUA cer completarea unor rubrici cu rasa şi etnia în fişele de recensământ, care astfel organizează populaţia în diferite subgrupuri, în principal bazate pe criterii de origine rasială mai degrabă decât pe cea naţională. Spania nu-şi împarte populaţia în grupuri etnice, deşi menţine noţiunea oficială de limbi minoritare.

Unele minorităţi sunt aşa de importante din punct de vedere numeric, istoric sau din alt punct de vedere, încât sistemul este de aşa natură organizat încât să le asigure egalitatea totală. Ca exemplu, fosta republică iugoslavă Bosnia şi Herţegovina recunoaşte trei naţiuni constituente principale, nici una dintre ele nefiind o majoritate numerică. (Vezi şi: Naţiuni din Bosnia şi Herţegovina.)

Problema stabilirii grupurilor minoritare şi a determinării extinderii privilegiilor ce li se cuvin este controversată. Există unii care apreciază că minorităţilor li se cuvin recunoaştre şi drepturi speciale, în timp ce alţii cred că este nejustificat pentru minoritari să ceară drepturi speciale, atâta vreme cât astfel împiedică aceste grupuri să se integreze în societate – poate ducând chiar la drumul către separatism. Se apreciază că în Canada, eşecul majorităţii vorbitoare de engleză de a asimila minoritatea vorbitoare de franceză a permis apariţia separatismului din Quebec.

O controversă specială este generată de acţiunea afirmativă sau de discriminarea pozitivă: ideea este de a acorda privilegii speciale minoritarilor, privilegii de care majoritatea să nu se bucure. Ca exemplu este acela unui individ membru al unei minorităţi care i se acordă dreptul la admitere într-o universitate în defavoarea unui ne-minoritar, la fel de bine sau mai bine pregătit, pentru a asigura o cotă de minoritari în corpul studenţesc.

2008 Anul international de promovare a dialogului intercultural

Dialogul intercultural este esenţial în cadrul societăţii complexe în care trăim. De aceea, Uniunea Europeană îi dedică un an tematic.Întâlnire între Dalai Lama, liderul spiritual budist şi preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, pe tema drepturilor fundamentale şi a respectului reciproc Se spune despre spanioli c-ar fi mândri şi orgolioşi, despre englezi că sunt încrezuţi, pe când germanii sunt consideraţi riguroşi şi disciplinaţi, iar francezii aroganţi…Toate acestea nu sunt decât idei preconcepute, transmise din generaţie în generaţie, care adesea arată fie că nu-i cunoaştem pe ceilalţi, fie că îi înţelegem greşit. Originile etnice sau religiile diferite accentuează incapacitatea de înţelegere reciprocă dincolo de graniţele Europei sau în relaţie cu populaţiile care au ales calea imigrării. Câţi europeni nu confundă oare religia musulmană cu islamismul?Cel mai bun mod de a combate prejudecăţile este iniţierea unui schimb, sub forma unui dialog intercultural . Diferenţele culturale se fac simţite în numeroase domenii, fie că este vorba despre libertatea presai, lupta împotriva discriminărilor şi a rasismului, integrarea imigranţilor sau politica în domeniul educaţiei.De aceea, Uniunea Europeană a decis ca anul 2008 să fie Anul european al dialogului intercultural. Obiectivele acestui demers sunt multiple:sensibilizarea europenilor faţă de importanţa dialogului; promovarea valorilor comune şi a noţiunii de respect reciproc; încurajarea schimburilor culturale şi a dezbaterilor. O atenţie deosebită va fi acordată dialogului interconfesional.De-a lungul acestui an tematic, se vor organiza o campanie de informare şi o serie de evenimente pentru care a fost prevăzut un buget de 10 milioane de euro. De asemenea, Uniunea va realiza studii şi consultări care vor permite o monitorizare pe termen lung. Anul tematic se va încheia cu un forum intercultural care va reuni societatea civilă, reprezentanţi ai diferitelor confesiuni, precum şi politicieni.Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europei (prin Decizia Nr. 1983/2006/CE) au hotărât ca anul 2008 să fie declarat Anul european al dialogului intercultural. Obiectivele acestui demers european sunt multiple, între care respectarea şi promovarea diversităţii culturale europene, a valorilor comune şi încurajarea schimburilor culturale. Având în vedere rolul important pe care dialogul intercultural îl are, nu numai în context european, ci, în egală măsură, la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, în crearea şi dezvoltarea conştiinţei cetăţeniei europene a fiecăruia dintre noi, în dezvoltarea unui climat favorabil înţelegerii reciproce între cetăţenii Europei şi, implicit, a unei bune cooperări în toate domeniile, Ministerul Culturii şi Cultelor intenţionează ca, pe parcursul anului 2008, să stimuleze derularea unor acţiuni şi proiecte culturale care să aducă în atenţia publicului conceptele de diversitate culturală şi de dialog intercultural, aşa cum ele sunt percepute în Convenţiile UNESCO şi în alte documente europene şi internaţionale, precum şi a beneficiilor pe care acestea le aduc atât în plan politico-diplomatic, în relaţiile dintre state, cât şi în planul dezvoltării economico-sociale şi, pe cale de consecinţă, nivelului de bună-stare al fiecăruia dintre cetăţenii României. În acest context, Ministerul Culturii şi Cultelor îşi propune ca, prin Agenda Culturală proprie pentru anul 2008, să susţină cu prioritate acele proiecte şi acţiuni care conţin elemente destinate sporirii gradului de conştientizare şi implicare a publicului în vederea respectării şi promovării noţiunilor de diversitate culturală şi dialog intercultural, atât la nivelul României, cât şi într-un cadru mai amplu, regional şi european. Astfel, pentru o evaluare eficientă a proiectelor şi acţiunilor pentru care se solicită sprijin financiar direct din partea MCC, au fost elaborate: un Formular de cerere de finanţare, ce cuprinde rubrici necesare atât unei evaluări cât mai obiectivă şi completă ale proiectelor, cât şi rubrici referitoare la datele necesare încheierii contractelor de finanţare, în conformitate cu prevederile legii române în vigoare; un set de Criterii pentru evaluarea proiectelor

I Martie Luna femeii

ATENTIE La multi ani pentru toate fetele si mamicite.

WordPress Asoc Romane pt Patrimoniu



2008 O carte pe zi



Daco-RomanicaInterferente cultural istorice

Martisorul

Mărţişorul (1 martie) este o sărbătoare tradiţională românească a primăverii, a prospeţimii, a bucuriei, a victoriei binelui împotriva răului. Cu această ocazie femeile primesc mici cadouri, obiecte decorative (mărţişoare), legate cu un şnur alb-roşu, ca simboluri aducătoare de noroc şi bunăstare. Roşul este considerat culoarea primăverii, iar albul culoarea iernii. Se asociază de obicei flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.
Mărţişorul este o tradiţie românească veche de peste 8000 de ani. Cele mai vechi dovezi ale acestei sărbători au fost descoperite de arheologi la Schela Cladovei, Mehedinţi Mărţişorul este format din două şnururi împletite asemenea ADN-ului. Roşul înseamnă iubirea, iar albul divinitatea. Sărbătoarea Mărţişorului simbolizează renaşterea vieţii, reîntoarcerea la viaţă. Există cercetători care cred că e vorba despre reîntoarcerea la viaţă după Potopul Biblic

the history of World Wide Web

There have always been things which people are good at, and things computers have been good at, and little overlap between the two. I was brought up to understand this distinction in the 50s and 60s and intuition and understanding were human characteristics, and that computers worked mechanically in tables and hierarchies.
One of the things computers have not done for an organization is to be able to store random associations between disparate things, although this is something the brain has always done relatively well. In 1980 I played with programs to store information with random links, and in 1989, while working at the European Particle Physics Laboratory, I proposed that a global hypertext space be created in which any network-accessible information could be refered to by a single "Universal Document Identifier". Given the go-ahead to experiment by my boss, Mike Sendall, I wrote in 1990 a program called "WorldWideWeb", a point and click hypertext editor which ran on the "NeXT" machine. This, together with the first Web server, I released to the High Energy Physics community at first, and to the hypertext and NeXT communities in the summer of 1991. Also available was a "line mode" browser by student Nicola Pellow, which could be run on almost any computer. The specifications of UDIs (now URIs), HyperText Markup Language (HTML) and HyperText Transfer Protocol (HTTP) published on the first server in order to promote wide adoption and discussion.
The dream behind the Web is of a common information space in which we communicate by sharing information. Its universality is essential: the fact that a hypertext link can point to anything, be it personal, local or global, be it draft or highly polished. There was a second part of the dream, too, dependent on the Web being so generally used that it became a realistic mirror (or in fact the primary embodiment) of the ways in which we work and play and socialize. That was that once the state of our interactions was on line, we could then use computers to help us analyse it, make sense of what we are doing, where we individually fit in, and how we can better work together.
The first three years were a phase of persuasion, aided by my colleague and first convert Robert Cailliau, to get the Web adopted. We needed Web clients for other platforms (as the NeXT was not ubiquitous) and browsers Erwise, Viola, Cello and Mosaic eventually came on the scene. We needed seed servers to provide incentive and examples, and all over the world inspired people put up all kinds of things.
Between the summers of 1991 and 1994, the load on the first Web server ("info.cern.ch") rose steadily by a factor of 10 every year. In 1992 academia, and in 1993 industry, was taking notice. I was under pressure to define the future evolution. After much discussion I decided to form the World Wide Web Consortium in September 1994, with a base at MIT is the USA, INRIA in France, and now also at Keio University in Japan. The Consortium is a neutral open forum where companies and organizations to whom the future of the Web is important come to discuss and to agree on new common computer protocols. It has been a center for issue raising, design, and decision by consensus, and also a fascinating vantage point from which to view that evolution.
With the dramatic flood of rich material of all kinds onto the Web in the 1990s, the first part of the dream is largely realized, although still very few people in practice have access to intuitive hypertext creation tools. The second part has yet to happen, but there are signs and plans which make us confident. The great need for information about information, to help us categorize, sort, pay for, own information is driving the design of languages for the web designed for processing by machines, rather than people. The web of human-readable document is being merged with a web of machine-understandable data. The potential of the mixture of humans and machines working together and communicating through the web could be immense